Mobilitate transnațională la San Pellegrino Terme, în Italia

În perioada 04 – 08 Aprilie 2022, în contextul proiectului Erasmus+ 2020-1-TR01-KA229-093716_4, intitulat“Peace in Class, Peace in School”, s-a desfășurat a doua mobilitate transnațională (2nd LTT – Short terme exchange of groups of people), organizată de Istituto Superiore di San Pellegrino Terme, din Italia (director, prof. Giovana Leidi).

Echipa Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești, Romania, a fost reprezentată de 2 profesori (prof. Virginia-Smărăndița Brăescu și prof. Mariana Bereczki) și 5 eleve (Geanina-Elena Aștefanei, Ana-Maria Bitiri, Mihaela-Sorina Callu, Ilaria-Ioana Cojocaru, Maria-Daria Manolache ) din clasa a X a C.

Programul activităților formative s-a desfășurat în limba engleză, sub coordonarea echipei de proiect din Italia, prof. Giuseppina Arzuffi, coordonator de proiect Erasmus+, prof. Valeria Proietto, trainer & coach, prof. Francesca Carminati etc.). Activitățile simpozionului internațional s-au desfășurat în interiorul și exteriorul școlii, cu invitați experți în psihopedagogie, managementul emoțiilor și conflictelor, inteligență emoțională și prevenirea bullying în mediul școlar (dr. Ezio Aceti), justiție restaurativă (don Alessandro Sesana), reprezentanți ai autorității locale (Vittorio Milesi, viceprimar al comunei San Peleggrino Terme) și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru a oferi profesorilor și elevilor contexte de învățare experiențială și exemple de bune practici pentru înțelegerea strategiilor de comunicare nonviolentă în școală, de mediere culturală, lingvistică, socială, politică, economică etc. În cadrul acestor activități, profesorii și elevii din Turcia, România, Polonia, Bulgaria și Italia s-au întâlnit și au putut discuta cu decidenți locali, specialiști și antreprenori din San Pellegrino Terme, au vizitat obiective de patrimoniu local.

Elevii și profesorii au participat zilnic, atât la conferințe și prezentări în plen, realizate cu prezență fizică și cu suport digital/instrumente web 2.0 (PPT, Canva, Video/Youtube, Facebook live), cât și la ateliere practice cu metode activ-participative: lucru în perechi și în grupuri mici, jocuri de rol, completarea unor fișe de lucru, scurte dezbateri tematice, chestionare de evaluare, întâlnire cu decidenții locali (viceprimar și consilieri locali), pentru a-și antrena abilitățile de comunicare nonviolentă și de management al conflictelor, prin folosirea unor instrumente de facilitare, dialog structurat și coaching, eficiente pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și medierea conflictelor (ascultare activă, comunicare asertivă, întrebări deschise/vs/întrebări închise, reformulare, sumarizare etc.). De asemenea, sub îndrumarea coordonatorului general de proiect din Turcia, Bülent Hacogullari, participanții la această mobilitate s-au mai consultat cu privire la activitățile proiectului pe platforma eTwinning, raportarea activităților în Mobility Tool și calendarul de desfășurare a mobilităților transnaționale în anul școlar următor, 2022 – 2023. La întoarcerea în țară, participanții s-au reunit într-o ședință de proiect și au stabilit planul de diseminare a activităților în școală și în comunitatea locală.

Echipa Erasmus+

Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești, Romania

Tradiție și Inovație în Educație

La cumpăna dintre ani, Colegiul Național “Grigore Moisil” Onești, reprezentat de director, prof. Irina-Livia Enache, sărbătorește relația mereu vie dintre tradiție și inovație în educație, consolidând parteneriatul școală – familie – comunitate prin activitățile desfășurate în contextul proiectului educațional “Crăciunul la școală, în familie și în comunitate” șiîn cadrul proiectelor Erasmus+ coordonate de prof Virginia-Smărăndița Brăescu, consilier educativ.

Activitățile de voluntariat din cadrul Colegiului Național “Grigore Moisil” Onești au fost coordonate de prof. preot Cornel-Constantin Jupenschi și s-au desfășurat cu sprijinul părinților, profesorilor și elevilor moisiliști, în parteneriat cu Centrul Rezidențial Alexandra din Onești și Asociația Sfântul Voievod Ștefan cel Mare de la Hîrja. Reunite sub deviza “Banca de alimente – Dăruiește sufletește, fii mai bun!”, acțiunile campaniei de Crăciun, desfășurate în școală și în comunitate, au avut ca scop colectarea de alimente și produse de igienă, atât pentru copiii din Centrul Rezidențial Alexandra din Onești, cât și pentru copiii și vârstnicii din Centrul de la Hîrja.

Made with Padlet

Relația dintre vechi și nou, dintre tradiție și inovație în educație, a existat dintotdeauna și continuă să existe la Colegiul Național “Grigore Moisil” Onești. Contextul actual pandemic, deși reprezintă o provocare pentru adaptarea rapidă la schimbare, este totodată și o oportunitate pentru profesori, elevi și părinți, o invitație la reflecție pentru analizarea și reașezarea valorilor individuale și organizaționale, pentru a învăța cum să valorizeze și să fructifice dintr-o perspectivă nouă avantajele unității în diversitate și beneficiile unei culturi organizaționale incluzive, pentru creșterea atractivității produselor și serviciilor educaționale oferite de școală.

După un an de pandemie, în care mobilitățile transnaționale au fost suspendate, anul 2021 a permis reprogramarea călătoriilor și desfășurarea activităților de formare în străinătate pentru 12 profesori și 3 elevi moisiliști, în cadrul a două proiecte Erasmus+ a căror implementare a început în toamna anului 2019.

Proiectul Erasmus+ 2019-1-RO01-KA101-062586, intitulat Profesori pentru clase inovative! – Activități formative pentru dezvoltarea gândirii creative, își propune crearea pentru profesori și elevi a unor contexte inovative de învățare și creștere în toate ariile curriculare și în toate ariile vieții, prin consiliere pentru dezvoltarea personală și profesională, utilizarea tehnologiei și a aplicațiilor digitale, a metodelor activ-participative, precum și a unor instrumente și strategii de marketing integrativ, eficiente pentru educație în general, pentru dezvoltarea autonomiei, responsabilității și a unui stil de viață sănătos în mod special.

În perioada august – septembrie 2021, s-au desfășurat 2 fluxuri de formare a profesorilor în străinătate. Astfel, în perioada 9 – 14 august 2021, patru profesori moisiliști (prof. Virginia – Smărăndița Braescu, prof. Cristina Matei, prof. Maria Stanciu și prof. Magdalena-Maria Velicu) au participat, alături de alți profesori din Grecia, Spania și Ungaria, la cursul de formare “Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention”, organizat de Europass Teacher Academy din Florența, Italia, și susținut de Susan Gagliano, Teacher Trainer, Professional Counseling School.

Tot în cadrul proiectului Profesori pentru clase inovative!, în perioada 30.08 – 03.09. 2021, alți opt profesori moisiliști (prof. Gabriela-Elena Anghel, prof. Ana-Maria Chelaru, prof. Elena Dreghici, prof. Cristina-Elena Lungu, prof. Laura-Mihaela Ghiorghiu, prof. Elena-Carmen Melinte, prof. Ana-Maria Mihalache, prof. Mihaela – Eugenia Vasilache) au participat la cursul de formare “Digital Skills and Social Media at School”, organizat de Associazione Euphoria din Roma, Italia, și susținut de Cristina Ceccarelli, Teacher Trainer, Professional Counseling School.

Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești mai implementează, în afară de proiectul Erasmus+KA101 pentru formarea personalului didactic, alte 2 proiecte Erasmus+ KA229 de parteneriate strategice între școli, proiectul The Promotion of Entrepreneurial Skills among SEN Students (2019-1-TR01-KA229-076957_4),finanțat și început tot in 2019, și proiectulPeace în Class, Peace în School (2020-1-TR01-KA229-093716 _4 ),finanțat și început din toamna anului 2020.

Proiectul The Promotion of Entrepreneurial Skills among SEN Students își propune promovarea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale pentru elevii cu nevoi educaționale speciale. Competența antreprenorială este una dintre cele opt competențe cheie recomandate de Parlamentul European și Consiliul Europei pentru învățarea de-a lungul întregii vieți și se referă la capacitatea individuală de a transforma ideile în acțiuni. Această competență include creativitatea, inovația, asumarea riscurilor, dar și abilitatea de a planifica și gestiona proiecte pentru atingerea obiectivelor. Această competență este utilă zi de zi, acasă, la școală și în comunitate, pentru ca angajații să poată fi conștienți de contextul muncii lor și să fructifice oportunitățile, reprezentând o bază pentru dezvoltarea abilităților și cunoștințelor specifice cerute de angajatori în general și de antreprenorii care desfășoară activități sociale și sunt interesați să dezvolte afaceri profitabile sustenabile în mod special.

În cadrul proiectului The Promotion of Entrepreneurial Skills among SEN Students, în septembrie și noiembrie-decembrie 2021, s-au desfășurat alte 2 mobilități transnaționale pentru profesori și elevi, în Portugalia și Turcia. În perioada 6 – 10 Septembrie 2021, patru profesori moisiliști (prof. Virginia – Smărăndița Braescu, prof. Cristina Matei, prof. Maria Stanciu și prof. Magdalena-Maria Velicu) au participat la cursul de formare “ICT Education in Europe – Innovative Digital Classes”, organizat de Asociația AEVA din Aveiro, Portugalia, iar în perioda 29 Noiembrie – 03 Decembrie 2021, s-a desfășurat mobilitatea transnațională cu tema “21stCentury Skills”, organizată de Yolbulan-Baştuğ Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi, școala coordonatoare de proiect din Osmanyie, Turcia. Echipa Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești a fost reprezentată de 2 profesori (prof. Virginia-Smărăndița Brăescu și prof. Maria Stanciu) și 3 elevi: Daria-Ioana Matei (clasa a X a E), Andra-Maria Mihalache (clasa a X a D), Ilinca Sasu (Clasa a XI a D).

Programul activităților formative s-a desfășurat în limba engleză la toate mobilitățile transnaționale Erasmus+, atât în interiorul, cât și în exteriorul școlilor de formare, pentru a oferi profesorilor și elevilor contexte de învățare experiențială și exemple de bune practici pentru transferul de experiență și realizarea de inovații în practica didactică și managerială. Toate cursurile s-au finalizat pentru profesori și elevi cu certificatul de absolvire și Documentul Europass Mobility.

Până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 sunt planificate a se desfășura alte mobilități în România și în țările partenere. Conducerea Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești și echipele responsabile de managementul și implementarea proiectelor Erasmus+ se pregătesc pentru a găzdui, în perioada ianuarie-februarie 2022, activitățile de formare pentru profesori și elevi, în cadrul celor 3 proiecte deschise Erasmus+. Sunt așteptate la Onești echipe de profesori și elevi de la școlile partenere din Turcia, Italia, Portugalia, Croația, Polonia și Bulgaria, precum și 3 profesori de la IES Serpis din Valencia, Spania, școală parteneră pentru activitățile de job shadowing.

Dacă înțelegem avantajele și beneficiile contextului pandemic pentru inovarea în prezent, prin recunoașterea importanței legăturii cu trecutul, respectarea și păstrarea tradiției ca ansamblu de valori, credințe, afecte și pattern-uri, constituite în cadrul organizației școlare și a comunității sociale din care facem parte și transmise din generație în generație, atunci putem înțelege sensul mediator al trecutului în prezent, rezultat din corecta punere în relație a tradiției cu inovația. Păstrarea legăturii cu trecutul prin tradiție este primordială din punct de vedere psihologic, deoarece astfel sunt satisfăcute nevoile umane înnăscute de securitate, apartenență și predictibilitate, cu rol foarte important în păstrarea sănătății psihice și fizice, precum și pentru integrarea sistemică a personalității, ca urmare a procesului de dezvoltare personală și evoluție profesională.

21st Century Skills – Competențe cheie pentru profesori și elevi

În perioada 29.11 – 03.12. 2021, în contextul proiectului Erasmus+ 2019-1-TR01-KA229-076957_4 intitulat“The Promotion of Entrepreneurial Skills among SEN Students”,s-a desfășurat mobilitatea transnațională LTT – “21st Century Skills”, organizată de Yolbulan-Baştuğ Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi, școala coordonatoare de proiect din Osmanyie, Turcia.

Echipa Colegiului Național Grigore Moisil Onești a fost reprezentată de 2 profesori și 3 elevi: prof. Virginia-Smărăndița Brăescu și prof. Maria Stanciu; elevele Daria-Ioana Matei (clasa a X a E), Andra-Maria Mihalache (clasa a X a D), Ilinca Sasu (Clasa a XI a D).

Programul activităților formative s-a desfășurat în limba engleză, în interiorul și exteriorul școlii, pentru a oferi profesorilor și elevilor contexte de învățare experiențială și exemple de bune practici pentru înțelegerea antreprenoriatului cultural, artistic și digital în regiunea vizitată, Osmanyie – Adana din Turcia. În cadrul acestor activități, profesorii și elevii din Turcia, România, Portugalia și Croația s-au întâlnit și au putut discuta cu decidenți și antreprenori din Zona Industrială Organizată Osmaniye, au vizitat obiective de patrimoniu arhitectural, cultural și științific: Muzeul Orașului Osmaniye, orașul Antic Kastabala și Muzeul în aer liber Aslantaș, tunelul Hatay Titus, Muzeul Mozaic și Muzeul Monumentului Sf. Petru (prima biserică creștină din lume).

Elevii au mai participat la ateliere de proiectare și imprimare 3D, un concurs de roboți coordonați prin smartphone, experimente de fizică, biologie și chimie, și un workshop cu instrumente web 2.0, iar profesorii s-au consultat, au actualizat activitățile proiectului pe platforma eTwinning și au făcut schimb de experiență cu privire la posibilitățile de dezvoltare, implementare și corelare a P.I.P – Planul de Intervenție Personalizat cu PSP – Planul de Servicii Personalizat. Dacă P.I.P – Planul de Intervenție Personalizat vizează un singur domeniu de intervenţie şi are ca scop final elaborarea unui program individualizat prin metodele cele mai adecvate stilului de învățare și de viaţă al elevului, fiind periodic reevaluat şi revizuit, PSP – Planul de Servicii Personalizat fixează obiectivele generale şi stabileşte priorităţile pentru a răspunde cerinţelor globale ale elevului, având un câmp de aplicare larg şi desfăşurându-se pe o perioadă mai mare de timp.

Plan de diseminare

La întoarcerea în țară, participanții s-au reunit într-o ședință de proiect și au stabilit planul de diseminare a activităților:

1. Realizarea instrumentelor de diseminare: redactarea raportului de activitate, realizarea unei prezentări PPT/Canva/Genialy – Jurnalul activităților desfășurate pe durata mobilității transnaționale la Osmanyie, în Turcia, postări pe blogul școlii, pagina de Facebook a proiectului și în alte comunități/platforme ale cadrelor didactice;

2. Activități de informare în Consiliul profesoral

3. Activitate de diseminare în Comisia diriginților;

4. Activități de diseminare în consorțiu școlar, la Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu” din Onești, și în alte școli la nivel local, județean, național și internațional;

5. Activități de diseminare la ședințele de cerc pedagogic;

6. Workshop-uri/ Ateliere tematice cu profesorii, elevii și părinții;

7. Lansarea unui simpozion internațional cu participarea profesorilor, elevilor, părinților, a unor reprezentanți ai ISJ și CCD Bacău, reprezentanți ai autorității locale și ai altor parteneri educaționali.

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

Design a site like this with WordPress.com
Get started